Scandalul bijuteriilor de 12.000 de euro purtate de Carmen Iohannis în Germania este unul artificial creat, transmite Administrația Prezidențială.
Palatul Cotroceni a reacționat la acest subiect de presă, care a ținut capul de afiș al zilei de luni, 5 iunie.
Potrivit Administrației Prezidențiale, bijuteriile purtate de Carmen Iohannis au fost, de fapt, o promovare a creatorilor români, iar acestea s-au întors la proprietarul de drept imediat după revenirea în țară a Primei Doamne.
„Prima Doamnă, Carmen Iohannis, promovează creatorii români cu ocazia evenimentelor publice la care participă, atât interne, cât și externe.
La ceremoniile publice care au avut loc la finalul săptămânii trecute în Republica Federală Germania, Prima Doamnă a purtat bijuterii ale unui creator român, inspirate din opera lui Constantin Brâncuși, acesta fiind și motivul utilizării acestora.
Bijuteriile au fost returnate creatorului la revenirea în țară, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată și cu ținutele vestimentare purtate de Prima Doamnă.
Nu a existat niciun contract care să implice câștiguri financiare în urma promovării bijuteriilor respective”, a transmis Administrația Prezidențială luni, 5 iunie.
Reamintim că Prima Doamnă a României a participat, alături de președintele Klaus Iohannis, la un eveniment public în Germania, în data de 3 iunie, prilej cu care s-a afișat cu un set de bijuterii în valoare de 12.000 de euro.
Ulterior acestui eveniment, casa de bijuterii a postat pe rețelele de socializare fotografii în care apare Carmen Iohannis purtând două bijuterii din aur alb cu diamante.
„Suntem mândri să creăm piese atemporale care onorează și celebrează frumusețea și individualitatea unică a celor care le poartă”, menționează producătorul în respectivul mesaj.
Evenimentul în cauză a avut loc în data de 3 iunie, fiind vorba despre o întâlnire pe care șeful statului a avut-o cu primarul orașului Duesseldorf, Stephan Kaller.